Sistemul muscularSistemul muscular al corpului uman

Anatomie - Sistemul muscular

Sistemul muscular este format din muschi striati sau somatici si muschi netezi, primii fiind cei care stau la baza tuturor miscarilor corpului nostru, prin proprietatea lor fundamenatala-contractilitatea. Cei peste 560 de muschi au forme variate subimpartindu-se in: muschi lungi (predominand in structura membrelor), muschi scurti (intra in alcatuirea peretilor trunchiului si se afla intre coastele si vertebrele invecinate) si muschi lati. Alaturi de schelet, musculatura contribuie hotarator la determinarea si influentarea formei corpului, diferentierea ei fiind in stransa legatura cu dezvoltarea scheletului.

Miscarile pe care diferitii muschi le efectueaza in jurul axelor care trec prin articulatii sunt:


  • flexia - apropierea a doua segmente legate printr-o articulatie, micsorandu-se unghiul dintre ele
  • extensia - miscarea contrara flexiei, unghiul dintre segmente putand ajunge la 180 grade sau chiar mai mult
  • abductia - indeparteaza un segment sau membrul in intregime de corp
  • adductia - apropie aceleasi elemente de trunchi
  • rotatia interna - un segment sau intreg membrul se roteste inspre corp, in jurul axului sau vertical
  • rotatia externa - miscarea inversa prin care membrul se invarte in afara in jurul aceluiasi ax.

In cazul antebratului, exista o rotatie specifica care poarta numele de pronatie cand palmele sunt orientate in jos, si respectiv supinatie cand palmele sunt orientate in sus.

Musculatura este dispusa ca si oasele scheletului in marile regiuni care alcatuiesc corpul uman: trunchi, membre superioare si inferioare.

MUSCHII TRUCHIULUI

  • Muschii regiunii toracale: pectoral mare, mic, dintat mare sau anterior, subclavicular, intercostal interni si externi
  • Muschii regiunii abdominale: peretele abdominal este alcatuit din 5 perechi de muschi (muschii drepti abdominali, piramidalii abdominali, oblicii abdominali externi si interni, muschii transversi ai abdomenului)
  • Muschii regiunii spinarii
  • Muschii superficiali: trapez, muschiul dorsal mare, muschii romboizi, muschiul ridicator al spatelui, muschiul dintat postero-interiori, muschiul dintat postero-exteriori
  • Muschii profunzi ai spinarii: tractul medial si tractul lateral

 

MUSCHII MEMBRELOR SUPERIOARE

  • Muschii umarului: deltoid, supraspinos, infraspinos, rotund mic, rotund mare, subscapular
  • Muschii bratului: biceps, muschiul brahial, triceps brahial (triceps brachii)
  • Muschii antebratului: muschii regiunii laterale a antebratului, muschiul brachio radial
  • Muschii palmei

 

MUSCHII MEMBRELOR INFERIOARE

  • Muschii soldului: muschii regiunilor ventrale si dorsale ale soldului, muschii glutei mari, medii si mici, muschii piramidal, muschiul obturator intern si extern si muschii regiunii laterale a soldului, muschiul adductor mare, mediu si mic
  • Muschii coapsei: muschii regiunii ventrale a coapsei, muschiul croitor, muschiul cvadriceps, muschii regiunii dorsale a coapsei, muschiul biceps femural, muschiul semitendinos, muschiul semimembranos
  • Muschii gambei: muschii regiunii ventrale a gambei, muschiul tibial ventral (anterior), muschiul extensor propriu al halucelui, muschiul extensor comun al degetelor, muschiul fibular ventral, muschii regiunii laterale a gambei, muschiul fibular lung si scurt, muschii regiunii dorsale a gambei, muschiul triceps sural, muschiul plantar subtire, muschiul flexor lung comun al degetelor, muschiul tibial posterior, muschiul flexor lung al halucelului, muschiul popliteu
  • Muschii labei piciorului

[sursa: culturism.ro]